SA „Moldovagaz” comunică tuturor consumatorilor de gaze naturale despre faptul că deţine legal un nou echipament performant care identifică consumul fraudulos de gaze naturale. Institutul Național de Metrologie a RM a certificat și a introdus în registrul echipamentelor de măsurare un nou aparat de măsurare - magnitometru, tip MX-10, certificat Nr.322R din 30.12.2013, care este destinat măsurării inducției și a câmpului magnetic la contoarele de gaze ale consumatorilor. Astfel în vederea eradicării fenomenului consumului fraudulos de gaze naturale de către consumatorii de rea credinţă, magnitometru va fi utilizat de către colaboratorii tuturor întreprinderilor de gaze, iar datele lui vor servi drept probă în instanțele de judecată. SA „Moldovagaz” îndeamnă consumatorii de gaze naturale să se folosească cu buna-credinţă de drepturile şi obligaţiile contractuale.